Atâtea lucruri vin şi trec
În faţa căror să mă plec?
Atâtea lucruri trec şi vin
În faţa căror să mă-nchin?

De glasuri totul e tumult:
Pe care oare să-l ascult?
În juru-mi de s-ar linişti:
Ce vorbe-aş mai putea rosti?

Care-ncotro cărări se duc,
Pe ce cărare să apuc?
Din ce-nţeleg şi nu-nţeleg,
Ce rost ar trebui s-aleg?

Ocean de-atâtea întrebări
Cât valurile scaldă zări
În sus şi-n jos, de-a lung, de-a lat,
Să tot întrebi, să fi-ntrebat.

Dar unde este-acel răspuns
Ce poate fi îndeajuns
Oricărei vieţi, oricărui ins,
Se-ascunde oare într-adins?

Ba nu. Când la răscruci de vremi
Minuni de cer în suflet chemi,
Răspunsul rugii va veni
Din sfânt izvor de veşnicii

Va fi un Nume, un cuvânt
Ce umple ceruri şi pământ
Din lacrimi multe câte-au fost
Va limpezi al vieţii rost.

Va fi un Nume, un prinos
A tot ce poate fi frumos
Din Betleem spre noi venind
Şi de pe cruce răsărind.

Atâtea lucruri vin şi trec,
Dar nu am cărui să mă plec...
Atâtea lucruri trec şi vin
Dar nu am cărui să mă-nchin...

Căci e un Nume ce îl port
În pământescu-acesta cort.
Mă cheamă, nu pot să m-ascund;
Mă-ntreabă, cum să nu-i răspund?

Cântat în marile lumini
De fără număr heruvimi
Şi-n taina şoaptei mele spus,
Mă plec, mă-nchin, este Isus.